Despre natura țării noastre

Poate că unele cele mai frumoase gesturi pe care un om le poate face către semeni este să-i invite pe aceștia să descopere și contempleze frumusețea pentru a se adânci în ființa ei. Urmează ca în cadrul acestui site să mă aplec din ce în ce mai mult în a împărtăși din frumusețea țării, frumusețea ce o întâlnesc clipă de clipă în jur.

Amintesc că bucuria este înrudită cu frumusețea din punct de vedere semantic. În albaneză bucura înseamnă frumusețe, iar undeva în fondul comun trac frumusețea și bucuria erau una și aceeași.

Țara Bucuriei este Țara Frumuseții, iar noi suntem minunate vlăstare ale ei, muguri, boboci și flori ce își reamintesc de frumusețea originară.

Rândurile de mai jos le-am adunat în ultimii ani, nici nu mai știu de unde. Ele vorbesc de la sine despre particularitățile și frumusețea țării noastre. Lectură plină de sens și apreciere vă urez.

Natura României

*Ca dimensiune România este o țară medie spre mică dar poziția geografica, clima si relieful au determinat formarea în acest areal relativ mic a unei flore si faune foarte bogate.

*În România se regăsesc toate formele de relief , clima continentală cu influențe mediteraniene și atlantice, asigură existența a patru anotimpuri diferite, fiecare cu farmecul lui.
Relieful, clima și poziționarea țării conferă o diversitate de peisaje naturale pe întinderi relative mici și existența unei flori și faune diverse și bogate unice în Europa.
Toți acesti factori au influențat în decursul anilor si populatia determinand formarea de ocupatii, obiceiuri si traditii foarte apropiate de natură.

*În acest moment suprafata ariilor naturale protejate este de 1 234 608 ha, adică 5,18% din suprafața României, Rezervația Biosferei Delta Dunării fiind cea mai mare însumând 2,43 din suprafața României.

*Dobrogea este un paradis ancestral al Europei. Prin prezența munților Hercinici în Dobrogea există o parte din cel mai vechi pământ al Europei, iar prin formarea Deltei Dunării se întâmplă miracolul ca în Dobrogea să existe și cel mai nou pământ al Europei.

*Pădurile ocupă 30 % din suprafața României avand o suprafata de aproape 6,73 milioane de hectare. În trupul acestor păduri există 65% din pădurile virgine ale Europei (exceptând Rusia) în care trăiesc în perfectă armonie peste 10 000 de specii: “De la floră la faună, trăiesc peste 10.000 de specii într-o astfel de pădure: ciuperci, insecte, larve, gândaci etc. Într-un centimetru pătrat de sol de zonă neatinsă sunt peste 1.000 de specii”. (Costel Bucur, directorul programului „Păduri și arii protejate” al WWF – România.)
Pădurile României, deși ca suprafață sunt în media europeană, mai ales datorită despăduririlor iresponsabile din ultimii 25 de ani, sunt total diferite de cele ale bătrânului continent fiindcă sunt caracterizate prin biodiversitate, multe dintre ele fiind semivirgine sau niciodată defrișate în totalitate și apoi replantate. Astfel în pădurile și zonele tampon trăiesc aproximativ jumătate din animelele sălbatice ale Europei (exceptând Rusia): de ex. 75 % din totalul de râși, 55 % din totalul de urși, 40 % din totalul de lupi, cea mai mare colonie de pelicani din Europa etc

*În același timp foarte mult teren nu este cuprins în sistemul de agricultură bazat pe monocultură ce distruge solul și biodiversitatea pe el ducându-și viața în pace și liniște mii și mii de specii ale florii și faunei.
Suprafața agricolă este de 14,8 milioane de hectare, din care 6,8 milioane de hectare nu sunt lucrate. Pe aceste suprafețe, în păduri și zonele apropiate se pot dezvolta proiecte de permacultură și agricultură organică care să asigure prin prelucrarea produselor o cantitate semnificativă de hrană ecologică fără ca biodiversitatea să fie afectată.
*Pe teritoriul României, întalnim o floră foarte bogată care dupa relief și caracterele majore ale mediului este clasificată astfel: vegetația din zonele de balta si lunci (cea mai reprezentativa este Delta Dunarii), vegetația de stepă (exemplu regiunea Baraganului), vegetația de silvostepă, pădurile de quercinee (stejar), pădurile de fag și amestec de fag cu rășinoase, pădurile predominant de molid, vegetația alpină.

*Flora Romaniei prin asezarea geografica si clima are anumite influente:
-mediteraneene in zonele cu expozitie predominant sud-vestica (subcarpatii din jud. Arges, Mehedinti) si coridoarele cu aceasta deschidere (Cazanele Dunarii) dar si regiunea litorala de sud (Eforie-Vama Veche)
-stepice-asiatice in sudul Moldovei, Dobrogea, Baragan
-central-europene si panonice in Transilvania si versantii Carpatilor catre Transilvania.
Din punct de vedere floristic în România găsim multe unicate fiind singurul stat din UE care are pe teritoriul său 5 regiuni biogeografice: Continentală, Alpină, Panonică, Stepică, Pontică, din cele 9 în total și mai ales este unicul stat care are regiunea biogeografică Stepică.
Mulți consideră arealul României ca fiind unul special, iar din punct de vedere floristic acest lucru se confirmă aici găsindu-se multe curiozități ca specii si asociații vegetale. În cele ce urmează vom enumera o mica parte din ele.
In jud. Bihor, regiunea Oradea găsim specia de nufar termal – Nymphaea lotus var. thermalis unic în Europa. În Munții Apuseni, floarea de colț se găsește la cea mai mică altitudine din lume. În Munții Măcin (jud. Tulcea) pe Valea Fagilor se găsește singura asociație vegetală din lume care cuprinde 3 specii de fag (Fagus silvatica, Fagus orientalis si Fagus taurica). În Carpații de Curbură, jud. Buzau găsim limita nord-vestica a speciei Ephedra care de fapt este o plantă specific litorală. Pe dealul Cetătii Deva se găsește o mică enclavă de specii erbacee submediteraneene, lucru ce nu are încă explicatii coerente. În zona alpină întâlnim relicte glaciare ca zambrul si salcia pitică pe lângă multe alte specii endenice din Carpații românești. În zona vulcanilor noroioși jud. Buzău, se găsește o specie din genul Nitraria, gen care se mai găseste și în Noua Zeelandă. În Delta Dunării cu vegetaie tipică de zăvoi și baltă (specii de Salicaceae și plante higrofite) întâlnim Pădurea Letea de pe gridul Letea care este o pădure izolată de specii de stejar și specii submediteraneene.

Va urma.

Poza e realizată de Sorin Onișor și reprezintă Pietrele Doameni. A fost luată de aici .

Cu bucuria împărtășirii, Petrea Ciortan, 27 iunie, 2017.

(Visited 111 times, 1 visits today)
Petrea

Sunt un fiu al vieții ce povesteșe cu încântare din drumețiile sale de zi cu zi prin Țara Bucuriei și mărturisește despre frumusețea ce o vede și trăiește în jur. Te invit și pe tine să împărtășești și tu pe acest site crâmpeie de frumusețe, din comorile ce le descoperi, din experiența și darurile tale. Inimi însorite nouă tuturor.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.