Focul viu al inimii învăluie planeta

Se aprind inimile, se aprind ca niciodată. Cântecul iubirii răsună din ce în ce mai vibrant pătrunzând în carne, în materie, în structura carbonului pentru a-l înflori într-o altă frevență. Se aprind inimile și valuri de cristalin redefinesc realitatea Pământului. Valuri din ce în ce mai mari. Din ce în ce mai mari ce pe unii îi înalță în extaz, iar pe alții îi aruncă în cele mai profunde chinuri ale transformării și renașterii pentru ca și ei să guste apoi din Cupa Gralului.

2017 este anul celui mai mare salt și deopotrivă adânciri în inefabila energie ce curge prin inimă și o numim iubire. Copilul etern își regăsește spațiu sacru în viețile multor oameni ce au fost șlefuiți de viață în nenumărate feluri.

Scriu aceste rânduri după mai mult de o săptămână de activare a câmpului inimii, activare ce a crescut imens de două trei zile și de la clipă la clipă e mai puternică.

La nivel planetar azi s-a creat câmp pentru o ceremonie specială numită „Ignite the one heart fire”  consacrat calendarului maias care afirmă că intrăm acum în era Inimii și începutul celui de-al noulea val de evoluție care va conduce umanitatea către cel mai înalt nivel de conștiință.

Ceea ce afirmă calendarul maias are corespondență în astrologia europeană prin tranzitul Nodului Nord în Leu care lșa fel vorbește despre aprinderea Soarelui interior, a inimii înălțate și nu doar a plexului solar cum afirmă unii astrologi.

(chiar daca ultimile două paragrafe se referă la 24 mai, pe 31 azi când e făcută această paranteză lucrurile sunt și mai amplificate și valul o să tot crească)

Vă invit să pășiți dincolo de metafore și de înțelesurile limitate ale iubirii și să acordați atenție centrului inimii ce este poarta către energia iubirii ce străjuiește toate Universurile, le animă și le ține unite într-un ritm comun. Orice am face să ne amintim de INIMĂ. Să ne plasăm atenția cât mai des în inimă. Să ținem des mâinile pe inimă. Să facem vocalize din inimă, realmente să cântăm din inimă. Să respirăm în inimă, să ne dăruim cu toate inimii. Și foarte multe se vor schimba într-un ritm uluitor, chiar dacă vom avea trepidații și vom intra în cele mai bizare carusele ale vieții. Inima, să mizăm totul pe inimă.

Se aprind inimile și ele înconjoară cu FOC VIU Pământul. Este momentul momentului din evoluția planetară și este clipa clipelor pentru a merge cu VALUL de iubire ce se revarsă asupra noastră.

Suntem realmente invitați să facem un salt ontologic prin a lăsa Îngerul Iubirii să se întrupeze în noi și astfel să trecem la etapa de a crea prin iubire, mai exact a ne deschide inima către o inteligență mai subtilă ce are puterea de a genera o realitate înalt vibrațională și evenimente pe măsură.

Abundența, creativitatea, bucuria, frumusețea mereu curgătoare, perfecta sincronizare, senzația de deplină lejeritate și deopotrivă de dispariție a gravității și uniune cu Pământul, toate vor deveni pas cu pas datele permanente ale realității noastre exterioare, fiindcă din interior lumina iubirii va străluci cu putere.

Un Nou Cer și un nou Pământ se vor ivi treptat prin alegerea noastră de a lăsa cântecul iubirii să răsune în noi.

Treceți dincolo de aceste cuvinte și amintiți-vă cât mai des de inimă, trăiți cât mai mult acolo. Pentru voi și pentru întreaga planetă. E maxima noastră responsabilitate și destinul ce îl avem de împlinit.

Se aprind inimile, se aprind ca niciodată. Cântecul iubirii răsună din ce în ce mai vibrant pătrunzând în carne, în materie, în structura carbonului pentru a-l înflori într-o altă frevență. Se aprind inimile și valuri de cristalin redefinesc realitatea Pământului. Valuri din ce în ce mai mari. Din ce în ce mai mari ce pe unii îi înalță în extaz, iar pe alții îi aruncă în cele mai profunde chinuri ale transformării și renașterii pentru ca și ei să guste din Cupa Gralului.

Bine am ajuns în Era Iubirii.

Cu bucurie de smaralde, diamante și safire, Raziel 24 mai 2017

(Visited 432 times, 1 visits today)
Petrea

Sunt un fiu al vieții ce povesteșe cu încântare din drumețiile sale de zi cu zi prin Țara Bucuriei și mărturisește despre frumusețea ce o vede și trăiește în jur. Te invit și pe tine să împărtășești și tu pe acest site crâmpeie de frumusețe, din comorile ce le descoperi, din experiența și darurile tale. Inimi însorite nouă tuturor.

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.