Iubirea. Drumurile, chipurile și verbele ei. A doua naștere întru paradis

dedic aceste rânduri Elenei Petreșteanu,
lui Flaviu Rizeanu și tuturor copiilor vii de orice vârstă

Iubirea. Cel mai pomenit cuvânt de pe Pământ, cea mai invocată realitate. De ce? Fiindcă ea nu este trăită decât de foarte puțini la adevărata ei intensitate accesibilă oamenilor . Fiindcă este un vis, o himeră, o necunoscută pentru cei mai mulți. Fiindcă realitatea ce o presupune este răstălmăcită, mistificată sau banalizată într-un lirism ce ar îngrozi și o pereche de vulturi ce își trăiesc de mulți ani viața împreună.

Ca să ne facem o idee despre IUBIRE ar fi poate cel mai indicat să vedem ce nu este iubirea.

*“Iubirea mişcă Soarele şi celelalte stele.” – Dante Alighieri

Iubirea nu este propriu zis un sentiment, deși cei mai mulți oameni se referă la iubire ca la un sentiment. Iubirea este mai degrabă o forță cosmică datorită căreia stele, galaxii și universuri se nasc și mor clipă de clipă și în același timp o forță care face toate care există în vastitatea Multiversului să fie însuflețite și unite într-un ritm comun (sau ținute la un loc). Din această perspectivă Iubirea poate fi asociată mai degrabă cu razele x și razele gamma, decât cu sentimentele umane așa cum am ajuns să le înțelegem. Și ne putem lesne imagina că la acest nivel IUBIREA ar face scrum ființa umană sau orice formă de viață dacă nu ar exista o filtrare a ei.

(Pentru iubitorii de filme ce gravitează în jurul întrebărilor existențiale filmul Interstellar a însemnat și o călătorie către fizica IUBIRII și vastitatea din care se nasc nenumărate dimensiuni existențiale.)

Iubirea este prezentă deplin și dintotdeauna în realitatea Pământului prin faptul că din rodul ei (vezi interacțiunea razelor cosmice cu apa) au izvorât formele de viață și implicit Iubirea a dat naștere și OMULUI ca specie și tot ea îl ține în viață clipă de clipă, chiar dacă omul este înstrăinat prin trăirea lui de această forță imensă.

Dacă e să ne adâncim în etimologia cuvântului sentiment, ce precum santinela își are rădăcini pragmatice în sent- “a merge către, a călători”, putem vedea “noțiunea” de sentiment ca pe ceva transmis către altcineva sau către realitatea exterioară. Din acest punct de vedere Iubirea poate fi văzută ca un sentiment, mai exact ca un un pachet de in-formație canalizat și trimis.

În ceea ce privește ființa umană IUBIREA este o forța energetică deja cuantificabilă, emisă de ceea ce se înțelege prin Centrul Inimii, unde este plasat unul din principalele trei creiere ale ființei umane ce sunt conectate de coloana vertebrală.

“Există un creier și în inimă cel puțin metaforic vorbind. Inima conține neuroni și ganglioni care au aceleași funcții ca și cei din creier, ca de exemplu memoria. Ceea ce oamenii nu știu este faptul că inima trimite mai multe informații spre creier decât o face creierul spre inimă.“, dr. Rollin McCraty, Institutului HeartMath.

1991, Dr. Andrew J. Armour de la Institutul Heart Math (California), a folosit pentru prima dată conceptul de creier al inimii.

Inima are un câmp magnetic de 5000 de ori mai puternic decât creierul și un câmp electric de 100 de ori mai puternic. Produce 21/2 wați de energie electrică de fiecare dată când bate, creând un câmp electromagnetic identic cu câmpul electromagnetic din jurul pământului și radiind la douăzeci și cinci de metri de corpul nostru.

Studiile celor de la Heart Math sunt deja celebre, iar ele exprimă niște măsurători medii. Ceea s-a descoperit ulterior este că organul intern numit inimă este conectat cu pulsul/ritmul planetei ce se reflectă în rezonanța Shumann, cât și cu un câmp morfic specific inimii (ce corespunde Soarelui), exact cum creierul cranian este în relație cu un câmp corespunzător, ambele câmpuri fiind asociate cu o “conștiință” (spirit) mai vastă ce însuflețește și învăluie ființa umană.

Înțelegând dinamica conexiunii dintre organul numit inimă, ritmul planetei și câmpul morfic corespunzător putem să înțelegem că în corpul nostru poate fi canalizată în funcție de deschiderea fiecăruia o cantitate mai mare de IUBIRE, in-formație subtilă emanată de ceea misticii considerau a fi Inima Inimii. Asta e posibil după ce inima ajunge să fie acordată la ritmul planetei, acordare posibilă după purificarea emoțională și un timp petrecut în natură.

Studii adiacente ale multor cercetători au arătat că forța gândului influențează atât and-ul, cât și apa și implicit realitatea exterioră prin faptul că un gând canalizat către exterior influențează îmtr-o mică măsură câmpul cuantic prin care toți suntem conectați.

Iar dacă prin focalizare și intenție un gând are astfel de propietăți, in-formația emisă de inimă este mult, mult mai puternică și odată cu deschiderea progresivă a inimii ea crește și poate “altera” enorm de mult câmpul cuantic și implicit biologia și genetica umană și structura materiei. E nu doar firesc, ci doar o umilă înțelegere a efectelor razelor x și gamma ce sunt filtrate prin centrul inimii, iar forța lor este de dimensiuni cosmice.

Dacă ne aplecăm asupra unor texte alchimice și tradiții sacre putem vedea că în vechime inteligența era plasată în inimă ce întotdeana era asociată Soarelui, iar memoria (baza de date…) în creierul cranian și asociată Lunii. (Rolul creierului cranian firește cp nu se rezumă doar la a memora, nume de unde derivă și noțiunea de mine și nici doar la a coordona organismul. Are mult mai multe roluri asupra cărora vorm arunca o privire în alt context.) Simbolistica alchimică este confirmată în zilele noastre de știință, iar metafora că Centrul Inimii este un Soare în miniatură este mai mult decât binevenită. Energiile emise de o Inimă deschisă sunt precum razele de Soare. Au puterea lor de a “lumina” și de a „fecunda” realitatea. Nu numai că armonizează ființa umană, dar ele au puterea de a in-forma și re-scrie realitatea implicit ceea ce denumim a fi “matrice”, în fapt o realitate energetică generată de toți participanții la ea.

Ceea ce este de reținut este că Iubirea este mai degrabă o energie, venită dintr-un plan mai „înalt” față de care fiecare ființă se poate deschide. Din acest punct de vedere IUBIREA este sinonimă cu FLUXUL de energie emis de centrul numit INIMĂ sau Soarele interior. NU e nimic aici metaforic sau poetic, ci de domeniul fizicii umane și cosmice, neuitând niciodată că fizica înseamnă natură.

Iubirea este oferită tuturor fiindcă fără ea nimeni nu ar putea exista, dar nu toți oamenii o lasă se exprime cu adevărat prin ființele, inimile lor. La nivel planetar, acum începem să învățăm demistificat despre iubire și despre centrele noastre de inteligență. De ce abia acum? Poate cândva vom avea un răspuns clar la această întrebare. Dar până atunci să îndrăznim să ne uităm puțin în timp fără ochelari religioși (mai exact eliberați de mâzga doctrinelor manipulative), către marii învățotori ai lumii și la profundele învățături despre natura umană. Să vedem firescul pildelor, tainele lor și nu isterii pseudoceleste ce aruncă în derizoriu misia și sacrificiul (a se citi sacrum facere) lor. Și tocmai prin firescul acestor mesaje, vom putea să percem și latura “cosmică” ascunsă în ele ajungând să gustăm din înțelesul afirmației că cea mai cosmică energie/realitate este cea a iubirii.

Testamentul și centrul învățăturilor lui Iisus rostit la Cina cea de Taină vorbește clar și răspicat despre IUBIRE. În el se află legitimitatea oferită “ucenicilor”  “Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum v-am iubit Eu pe voi, aşa să vă iubiţi şi voi unul pe altul” „Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii”.

Mesajul a fost profund distorsionat de mersul ulterior al istoriei. Mistificat, umplut de zorzoane și mutilat mai ales fiindcă IUBIREA ce începea să fie răspândită în Imperiul Roman de creștinii ce o trăiau și alegeau să împartă tot în numele ei și să fie extrem de fericiți amenința din temelii existența lui.

Primii martiri au pătit cu viața fiindcă îmbrățișând iubirea și exprimând-o social prin a se grupa în comunități unite și armonioase, subminau o lume a controlului. Iar imperiul nu are nevoie de oaze de oameni fericiți, ci de umili sevitori și plătitori de impozite. De piramida în vârful căreia se află auto impusa regalitate acceptată tacit de cei mulți.

Nu e bătător la ochi cum începuturile monahismului este sinonim cu recunoașterea creștinismului ca religie? Văzând că un mesaj începe a fi mistificat, multe suflete sau retras din lume pentru a-și continua viața Iubirii. În peisajul creștin multe din mănăstiri au fost ultimile redute ale mesajului de la Cina cea de taină.

Buddha a vorbit mult despre iubire și alte adevăruri sfredelitoare. El nu a fost omorât în timpul vieții, însă budismul prin reforma socială ce o presupunea a fost izgnonit din India castelor.

Un caz aparte îl reprezintă Rumi. Se știe că a înălțat printre cele mai frumoase imnuri iubirii. Insă puțini știu că el a fost “adus” pe calea iubirii de un derviș rătăcitor pe nume Shams ce a plătit cu prețul vieții faptul că l-a inițiat și înnebunit pe Rumi cu aroma iubirii. Însăși acesta din urmă a scăpat ca prin urehile acului de a fi linșat, după cum mulți sufi au fost la un pas de moarte.

Akenaton a vrut să reformeze din temelii Egiptul vremurilor sale prin construirea orașului Soarelui Iubirii și prin înlocuirea tuturor zeilor cu un cult solar asociat acestei forțe cosmice. Neînțeles de mulți contemporani, detestat de mulți din casta preoțească, planul său se mistuie odată cu moartea sa.

Regatul Agatărșilor din Dacia a disărut fiindcă pentru anumite instincte imperialiste și „unificatoare” ale tracilor de jos, fundamentele unui stat al iubirii nu servea instinctelor cuceritoare și alimentării cu hrană și ostași a armatelor.

Multe redute sociale ale Iubirii au fost masacrate sau insule sau repere individuale ce apăreau periodic au fost făcute praf.

Din fericire, de câteva decenii omenirea se deschide exponențial către a îmbrățișa iubirea așa cum este ea și a se debarasa de filtrele impuse de religiile autorizate de Imperii și state opresive. Iubirea e din ce în ce mai puternică în oameni și o revoluție, reformă începută acum mii de ani este pe cale să cuprindă întreaga lume și s-o redefinească din temelii. Fiindcă natura oamenilor nu poate fi ascunsă la infinit și Iubirea este acel Adevăr de care nu putem fugi veșnic.

Iubirea e forță, iubirea e împuternicire, iubirea e suveranitate, iubirea e Flacăra Vieții și Soarele tuturor existențelor multidimensionale. Iubirea e adevărul din care ne-am născut întru experiența cea de fiecare clipă, iar pentru a trăi cu adevărat suntem invitați să renaștem în IUBIRE.

Și în același timp iubirea este o taină, oricât de mult am încerca să o explicăm în cuvinte. De aceea și suntem invitați să o pomenim mai puțin și s-o trăim mai profund, să vorbim despre ea prin aproximare și cu precizie afirmând ce NU ESTE IUBIREA și trasând foarte clar ce ÎNSEAMNĂ iubirea/care sunt EXPRESIILE iubirii în viața noastră. Altfel riscăm să banalizăm o realitate ce guvernează UNIVERSUL și să ne ascundem frivolitatea și ignoranța în spatele unor litere ce împreună alcătuiesc unul din cele mai ilustrative nume ale lui Dumnezeu, pe lângă mister și viață.

*„În momentul în care vei avea în inima ta acest lucru extraordinar numit dragoste și vei simți adâncimea, încântarea și extazul ei, vei descoperi că lumea s-a transformat pentru tine.” (Jiddu Krishnamurti)

Cum ajungem în Grația Iubirii? Cum ne putem deschide cu adevărat Inima pentru ca acest flux inefabil de informație/energie să curgă prin noi?

Înainte de a ne avânta în orice afirmație cu rost explicativ, ce poate deschide sau limita, riscul fiind asumat și binevenit, reamintim un fragment din începutul acestei lucrări. (vezi aici http://tarabucuriei.ro/despre-noi/)

“Iar dacă iubirea e energia din care toate se nasc și prin care viața este susținută, bucuria este răspunsul vieții față de iubirea din care viața s-a născut. Este energia care deschide poarta călătoriei în infinitele dimensiuni ale iubirii. Dacă prin iubire coborâm în viață, prin bucurie ne înălțăm în vastitatea iubirii.

Dacă în acest plan iubirea izvorăște ca energie prin centrul inimii după nenumărate trepte de trecut în viață, e drept ajustată la frecvența corpului nostru pentru a nu face combustie, bucuria este a întregii ființe, o energie radiată de starea de prezență, ce face loc iubirii să strălucească și să fie centru.

Bucuria cheamă iubirea, bucuria ne înalță în iubire, bucuria este cea mai clară expresie a iubirii în viețile noastre de zi cu zi.”

Bucuria reprezintă cea mai la îndemână baghetă magică ce ne deschide către universul iubirii; bucuria simplă, gratuită, fără motiv, bucuria ca răspuns/feedback oferit vieții și realității în care trăim, bucuria inimii ce respiră relaxată, însuflețește privirea și îndrumă pașii. Antrenamentul în arta de a ne bucura este una din cele mai profunde inițieri prin care suntem chemați să trecem pentru a re-naște în Grația Iubirii. Tocmai de aceea înainte să rămânem hipnotizați de vraja cuvântului iubire, este cel mai indicat să învățăm să ne bucurăm. De tot și de toate. Zi și noapte și mai ales de cele mai grele clipe din viața noastră. În această atitudine de a ne bucura chiar și de suferință este conținută acceptarea și tot aici rezidă una din cele mai profunde forțe alchimice ale vieții ce unifică polii fluctuației lumii dualității.

Dacă învățăm să ne bucurăm de cele mai dificile momente, provocări și suferințe ce curg către noi, dacă știm să fim recunoscători pentru aceste “evenimente” ce vin să ne ofere anumite lecții, atunci devenim foarte în „acord” (vezi etimologia ce tot la inimă duce) cu toată viața noastră și impregnăm înalta vibrație a bucuriei în negura unor momente necesare de transformare. Atitudinea sugerată mai sus se află la baza magicei formule alchimice “Transformarea plumbului în aur.” În același timp învățând bucuria fără motiv ne inițiem în arta detașării, una din cele mai minunate insule ale existenței.

Bucuria se învață, se experimentează iar ea deseori este sinonimă cu pilda părintelui Arsenie Papacioc “Învaţă să ai mereu un zâmbet ascuns în inimă.”

Altă expresie a Iubirii este creativitatea. Foarte mulți dintre artiști, inventatori, sportivi, aventurieri,  manifestă acest simptom al unei inimi generoase. Toți aceștia au în comun un simplu adevăr: copilul din ei nu a murit niciodată și el continuă să se joace cu instrumente specifice vârstei la care a ajuns și considerate de el optime pentru a se exprima fericit și în folosul vieții, semenilor. (“Lăsați copiii să vină la mine.”)

Creativitatea este o joacă asumată și de cele mai multe ori o continuă demonstrație că daaaaa, iubirea există, ea însuflețește și vrea să se dăruiască prin oameni oamenilor, prin oameni vieții.

În acestă categorie se regăsesc cei mai liberi și altruiști oameni. Lumina lor este mereu vie și ar vrea să lumineze întreaga umanitate. Ei sparg tipare, bat recorduri, lărgesc orizonturi și oferă frumusețe și prospețime lumii. Ei sunt profeții eterni ai vieții și fără ei omenirea ar fi fost de mult timp ajunsă în prăpastie.

Tot în tagma creativilor sunt și cei care au inima deschisă și creeză dincolo de ceea ce se înțelege clasic prin act creativ. Ei sunt creativii pur sânge fiindcă ei creează permanent, nici ei neștiind cu precizie ce fac, ceea ce este cumva clar e că ei creează “atmosfera” Noului Pământ. Deschiderea pe care o au lasă loc liber să curgă prin vorbe, zâmbete, joacă, entuziasm substanța celei mai profunde r-evoluții planetare.

O altă cheie care deschide poarta iubirii este dărnicia. Ecuația mântuirii “Dar din dar se face rai” e în bagajul cultural al fiecărui om și precum multe veritabile perle este luată des în derâdere. Însă cine știe a dărui, dăruiește și imbogățește lumea, îmbogâțindu-se pe el pe vecie, fără a cauta neapărat drumul spre rai, fiindcă el e deja acolo chiar dacă nu știe acest lucru. Fiecare om are ritmul lui și până când nu este pregătit să pășească într-o altă condiție existențială, va râde poate și de lumina Soarelui.

O altă “condiție” a statorniciei iubirii în ființa omului este ca ea să curgă ne-condiționat de prezența cuiva sau de anumite circumstanțe exterioare. Precum razele Soarelui ce curg către întreaga realitate ce o cuprinde, așa și iubirea se împlinește în inima oamenilor când aceștia reușesc să o lase să curgă necontenit prin viața lor cu firești fluctuații de la moment la moment. Însăși termenul de iubire necondiționată este impropriu pentru că IUBIREA prin excelență este necondiționată. Doar o anumită stilistică tipic umană de a rezolva prin imprecizii alte imprecizii a dus la apariția sintagmei Iubire necondiționată.

……….

Desigur nu toți oameni creativi, nu toți cei care înnoată în apele bucuriei și nu toți cei care au deprins gustul dăruirii au mereu inima deschisă. Aceste gesturi primordiale se înrudesc și asimilate deplin fac posibil ca forța IUBIRII să curgă permanent. Și atunci când omul realizează în el triada de mai sus Iubirea începe a se împlini și el trăiește începutul transformării amintite de Krishnamurti. A urcat pe prima treaptă a IUBIRII și de aici urmează alt drum.

Limbajul clasic spiritual a lansat formula “Iubirea de sine” ca pe una etern valabilă pentru absorbția în realitatea Iubirii. Nu numai că formula nu e completă, dar ea este una “teoretică” și lipsită de verbele și timpurile iubirii ce se înfiripă în ființa umană. Da, totul gravitează în jurul iubirii de Sine, dar Iubirea are niște moduri clare de a se exprima și pentru a vedea dacă suntem pe drumul ei, este de dorit să ne “zdruncinăm” nițel ființa să vedem ce rămâne.

Pe drumul iubirii vom avea bucuria de a descoperi că porțile Iubirii se deschid sublim prin Iubirea de Sine și indiferența față de sine. Și atunci vom gusta din darul smereniei, nu ca înțeles deplasat de umilință, ci de măsură interioară, de a fi măsurat conștient că ești parte dintr-un întreg și învăluit de iubire, parte ce este chemată să învăluie totul prin iubire, că ești un instrument prin care iubirea cântă și că într-un fel este absurd ca instrumentul să se iubească pe el însuși atât timp el radiază iubire. Și astfel căpătam o altă imagine despre “Lepădarea de sine” ce îmbrățișare a iubirii este.

Formula completă a moștenirii spirituale ar fi “Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți.”, iar duhul din mine,  simte nevoie să facă o completare: “Și Viața (ce te înconjoară și cuprinde) ca și cum ea ar fi Dumnezeu.” Afirmația este cu atât mai VITALĂ, mai ales în acest context planetar al asaltului omenirii față de regnurile surori.

În definitiv fiecare “iubește” și se iubește atât cât poate, mai exact atât câtă iubire este în el.

Re-înviat de iubirea ce se exprimă prin inima omului din ce în ce mai radiant, elixirul cosmic îl conduce  către a onora viața celorlalți și viața planetei. Pas cu pas și în funcție de multiplele fețe ale celui care pornește pe acest drum.

Din acest moment Iubirea își pierde orice stabilitate definitorie. Ea devine CURGERE și ea chipuri diferite de la clipă la clipă funcționând simultan pe mai multe straturi. Cuvintele devin din ce în ce mai dificile în a o descrie și tentația și mai mare, mai ales dacă este însoțită de bucuria și hotărârea de a clarifica niște ape tulburi.

În întâlnirea cu semenii și viața a iubi înseamnă a fi deopotrivă atent și indiferent. Atent la cei din jur, la modul în care îi poți sprijini, asculta, servi; atent la vlăstarele nonumane ale planetei, la resursele planetei pentru a le respecta și prețui la justa valoare.

Indiferent față de dramele umane și tendințele acaparatoare ale celor din jur, indiferent la judecăți de orice natură, opinii iluzorii despre viață, indiferent la persistența abuzurile oamenilor față de natură pentru a nu te lăsa copleșit de o dramă planetară pe care nu o putem gestiona decât prin iubire și ACȚIUNE născută din ea.

Soarele este extrem de atent și foarte indiferent la particularitățile și apucăturile celor luminați de el.

Iubirea înseamnă blândețe și fermitate. Să-i mângâi pe cei din jur, să-i alini, să fii blândețea care moștenește pământul și deschide inimile oamenilor, asta-i chemarea iubirii și tot ea ne ordonă imperativ să fim fermitate pur sânge în situațiile ce ar altera coerența inimii și armonia unui grup sau curgerea unor evenimente. Sunt clipe a căror inteligență cer de la sine manifestarea unei fermități cu iz de vehemență. Iubirea are savoarea ei și uneori modul „nebunește” și amoral de a se exprima.

Compasiune și intoleranță. Sunt alte clipe ale iubirii. Câtă forță rezidă în puterea de a empatiza (fără a te contamina) cu suferința umană și condiționarea pe care evoluția de la umbre către beatitudine o presupune. Câtă dăruire și înțelepciune transpare în a te pune pielea altuia și a încerca să vezi din punctul lui de vedere. Și cât de necesar și greu este uneori să îmbraci hainele intoleranței pentru a proteja în momente delicate situații, oameni, proiecte, procese de transformare planetară greu de gstionat pentru oameni necopți și prinși în teoria vieții.

Precum înțelepciunea care dintr-o inimă deschisă izvorăște, iubirea nu cunoaște reguli în curgerea ei. Ea se exprimă în nenumărate moduri, deplin contextualizate evenimentelor ce curg din logica VIEȚII. Sunt momente când iubirea îți cere să mângâi, când îți cere să îmbrățisezi sau să părăsești pe cineva, un grup, un destin pentru ca el să se împlinească de unul singur. Vin clipe când din iubire alegi să-i îngheți pe cei din jur prin fermitate sau să-i ridici în al noulea cer.

Iar dacă Viața îți cere să lucrezi cu mulți oameni pentru a-i sprijini în drumul lor către deschiderea inimii, atunci vrând nevrând alegi să îmbraci niște haine și roluri ce de la distanță nu par a avea vreo legătură cu iubirea. Precum plantele au nevoie nu doar de Soare ca să crească așa și oamenii au nevoie de tot felul de lecții și de șocuri pentru a se desprinde de vechile obiceiuri ce le țineau inima umbrită. Unele gesturi și acțiuni pot părea imorale, însă iubirea din fericire nu are nimic în comun cu moralitatea, ci cu bucuria creșterii și înfloririi. Iubirea prin logica sa de a fi vrea să suprime toate barierele puse de om în calea sa și pentru a le spulbera ea se exprimă așa cum consideră ea. Fiindcă logica ei trece dincolo de modul clasiv rațional de a vedea lucrurile și doar cineva cu inima deschisă poate să înțeleagă sau mai exact să simtă logica iubirii. Fiind conectat la iubire, o va lăsa să se exprime prin el așa cum PREZENTUL o cere.

*„A iubi nu înseamna a ne privi unul pe celalalt, ci a privi amândoi în aceeași directie.” (Antoine de Saint-Exupery)

După cum s-a observat, nu am vorbit deloc despre iubirea la nivel de relație de cuplu, de altfel modul în care cei mai mulți oameni văd iubirea. De ce? Fiindcă cei mai mulți dintre cei care cred că se iubesc defapt doar privesc unul spre celălalt și nu cunosc gustul iubirii. Se oglindesc și se sprijină reciproc să ajungă în magicul moment al deschiderii inimii. Iar acel moment deseori face ca relația ori să dispară în prealabil, ori după acest salt ontologic să se reconfigureze din toate punctele de vedere.

Desigur și pregătirea pentru acest moment și sprijinul reciproc al îndrăgostișilor este o expresie o iubirii, mai degrabă o invitație către lumea ei. Sunt foarte puține relații pe Pământ în care ambii să aibă inima deschisă larg și fluxul darului cosmic să curgă nestingherit. De ce? Motivele sunt multiple. Amintesc doar că: A trăi în iubire nu presupune a fi angajat într-o relație, dinamica transformării planetare cere ca mulți cu inima deschisă să îi ajute pe ceilalți prin relații să își deschidă inima, se prefigurează la nivel planetar un alt mod de organizare socială în care clasica familie va dispărea și tot bagajul clasic limitativ despre ce înseamnă o relație. Și să nu uităm că pentru cei mai mulți oameni iubirea e o himeră, un vis, un înger ce încă nu s-a întrupat în ființa lor.

În definitiv știm cu toții câtă durere, mai exact purificare emoțională am experimentat prin relațiile pe care le-am avut. Conștientizăm cât de puțină iubire adevărată am trăit alături de parteneri și am văzut în jur râuri de drame, relații și familii mustind a nefericire. Ce să ne mai mire? Să repirăm relaxați și la modul cel mai onest să căutăm iubirea în exterior pentru a o împărtăși cu cineva când ea vibrează puternic în exterior. Asta ca să nu ne ardem iarăși. Însă ochii văd, inima cere, cum zice folclorul și ni se pare că iubirea iar s-a ivit la poarta vieții. În realitate de cele mai multe ori doar ne îndrăgostim, fenomen extrem de nebulos, dar un catalizator puternic al evoluției. Îndrăgosteala este o atracție care vrea să ne ofere o nouă lecție, să ne mai catapulteze un pic către ceea ce înseamnă cu adevărat IUBIREA. Fără a mai insista, doar precizez că de cele mai multe ori în relații apar persoane care declanșează puternice purificări prin scoaterea la suprafață a unor răni emoționale de cele mai multe ori moștenite fără să conștientizăm din câmpul energetic al familiei.

Să lăsăm dramele lumii dramelor și să ne întoarcem la afirmația lui Exupery care ne arată o altă fațetă a iubirii ce ne pregătește de un salt cuantic către o dimensiune ce gravitează între a ACȚIONA din IUBIRE și iubirea ca motor social.

Fiind experimentată cu adevărat de către foarte puțini oameni acestă forță motrice a universului,  ideea de ACȚIUNE din iubire este o nebuloasă smulsă din fantezii utopice sau dintr-un limbaj extraterestru deși cele două cuvinte sunt extrem de clare. Nexistând o oglindire interioară a ceea ce înseamnă a acționa din iubire, sintagma nu poate fi înțeleasă cu adevărat. Dar fiecare dintre noi va ajunge la această poarta a RAIULUI.

Însă povestea iubirii pe Pământ de aici începe.

Dacă în rândurile de mai sus am punctat mai degrabă ÎNVIEREA omului prin iubire, urmează să aruncăm o privire către ÎNĂLȚAREA omului prin acest sânge al universului.

Scindarea omului ce a presupus izgonirea lui către treburile exterioare, o rupere flagrantă de lumea interioară, nu numai că l-a ținut departe de secretele inimii, dar i-a și creat o delimitare clară între viața personală și viața socială. Omul modern este marcat de această schizofrenie coafată de fade valori sociale și culturale. Timpul liber e o realitate, profesia alta, relaționarea alta.

Desăvârșirea spirituală sau dezvoltarea personală (câte nume și concepte) e una, vocația și câștigarea pâinii de zi cu zi e alta. Dualitatea aceasta este posibilă doar într-o lume îndepărtată de adevăratele valori ale ei ce definesc și însuflețesc natura înconjurătoare și natura umană.

O vreme această scindare poate exista în viața celui care a început să bată la porțile inimii, însă doar o vreme fiindcă iubirea nu cunoaște asemenea separări. Ea este invadatoare și nu știe jumătăți de măsură. Când vine în viața omului îi dă un răgaz să respire, îl întremează, dar apoi îi cere în totalitate sufletul. Iubirea este avidă, fiindcă forța ei de absorbție este imensă. Ea nu tolerează compromisurile. Prezența ei definitivă te proiectează în altă dimensiune a existenței. Desigur dacă vrei să faci acest pas și dacă ceea ce experimentezi este cu adevărat iubire.

Pentru grija zilei de mâine și confortul modern, foarte mulți din cei dornici să crească spiritual, fac ceea nu îndrăgesc cu adevărat. Ocupații profesionale de compromis și energie investită într-o lume ce nu are nimic în comun cu valorile iubirii. Este de înțeles aici lucrând foarte mult mecanismele fricii, insecurității, neîncrederii, stigmate ale lumii moderne despre care s-au scris enorm de multe cărți și nu are sens să insist.

A trăi în grația iubirii este un full time job și o vocație pe viață. A fi sau a nu fi, altfel “fiindcă eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece – am să te vărs din gura Mea.” După cum grăiește apostolul iubirii în Apocalipsă.

Visul iubirii este de a răbufni prin inima omului și a curge în viața socială prin acțiunile sale. De aceea mai devreme sau mai târziu, cel aflat pe cale alege sau este forțat să aleagă să facă ceea ce îi onorează ființa, ceea ce îi aduce cu adevărat bucurie și astfel bucură întreaga existență. La acest nivel jumătățile de măsură nu mai pot exista. Desigur există timp de gestație, de alchimizat frici și nesiguranțe, dar saltul este obligatoriu. Iar de cele mai multe ori saltul este în necunoscut și cel ajuns aici se află în pragul celei mai mari inițieri din viață.

Oamenii așa cum îi cunoaștem în zilele noastre au o frică atavică de necunoscut. Dependența de confort și drumuri bătătorite le paralizează ființa și îi țintuiește în destine obscure și banale. Foarte mulți dintre cei care azi bat la poarta evoluție spirituale nu au făcut saltul în necunoscut și nu au ocupații care să îi entuziasmeze. Ei încă se pregătesc de salt. Sunt emotivi și cu multe lanțuri invizibile la picioare. Însă momentul maximei alegeri va veni cu siguranță. Alții mai prudenți își pregătesc treptat terenul, însă oricât de mult ai vrea să îți controlezi viața și să fii în același timp și al vibrațiilor înale, mai devreme sau mai târziu viața îți va spulbera toate limitările, chiar și cu costuri grave, pentru a te pregătiti de aventura în necunoscut.

De ce e necesar să faci acest salt? Care e logica necunoscutului? Foarte simplu: detașarea de ceea ce poți controla, ce aduce cu sine lecția acceptării, apoi a încrederii în SINE și noul drum și toate pentru a te pregăti să (re)devii curgere ce la modul firesc își are izvor în iubire.

Pe drumuri necunoscute afli cu adevărat cine ești. Îți vezi lipsurile și darurile ascunse. Îți este testată răbdarea, perseverența, spontaneitatea, creativitatea.

Pășirea în necunoscut alchimizează cea mai adâncă rană colectivă: cea a abandonului din care se nasc toate rănile dintre care cele mai acute sunt insecuritatea (mama) și lipsa încrederii în forțele proprii (tata).

Și în acest moment când poate apele sunt tulburi, când poate te afli la marginea prăpastiei împins de răni și frici, IUBIREA intervine cu o forță teribilă ce te propulsează în sferele înalte. Curajul de a păși către o viața fără compromisuri este răsplătit. Iar iubirea se împlinește elegant într-o noua ființă, iar forța ei devine mai puternică pe Pământ.

Vă dați seama că a păși în necunoscut nu înseamnă se devii profet. De cele mai multe ori înseamnă să ai curajul să îți manifești visele inimii, să faci ceea ce simți cu adevărat cu toată ființa, să dăruiești cu adevărat darurile tale de preț lumii și nu ceea ce ai fost forțat de diferite împrejurări să oferi prin obligațiile sociale.

A păși în necunoscut te duce în a ACȚIONA permanent din iubire și acest gest este profund revoluționar fiindcă faptele tale vor fi mereu izvorâte din această substanță magică. Acționând mereu din inimă, vei deveni o lumină vie și lumea ta și cea exterioară se va schimba pentru totdeana.

*„Există o singură măsură a iubirii: aceea de a iubi fără măsură.” — Sf. Bernard de Clairvaux

Afirmația de mai sus este poate cea mai adecvată afirmație despre iubire. Ajuns cu adevărat în brațele ei, o să vrei să radiezi și mai multă iubire. Inima a luat foc și va arde din ce în ce mai puternic. În această etapă a existenței vei vedea cît de mult are nevoie lumea de tine sau cât de mult vrea iubirea să ajungă la din ce în ce mai mulți oameni. Vei intra cu adevărat în serviciul oamenilor și al planetei la modul cel mai practic. Vei vrea mereu să îți ajuți semenii și să rezolvi agresiunile asupra mediului înconjurător. Vei emite clipă de clipă din ce în ce mai mult flux energetic superinteligent prin centrul inimii. Vei radia ca un Soare viu din ce în ce mai incadescent.

Și adâncit în această profundă și din temelii transformare vei realiza că mai sunt Sori vii pe Pământ. Îi vei cunoaște și alături de ei vei participa la cea mai frumoasă revoluție posibilă. Revoluția IUBIRII. Alături de ei vei forma un câmp energetic care se va transmite treptat tuturor oamenilor. Dinamica evoluției oamenilor pe Pământ constă în faptul că schimbările calitative în anumite persoane se transmit la nivel cuantic celorlalți. O ființă ajunsă în extazul iubirii poate influența sute de mii de persoane, iar un grup minoritar o întreagă planetă. În acest ritm din ce în ce mai accelerat al activării câmpului inimii la oameni va face posibil ca în 20-30 de ani să trăim într-o lume transformată din temelii. Doar prin puterea iubirii și apropierea de natură. Și nu e vorba doar de sisteme sociale, ci de însăși biologia și genetica umană. Planeta însăși își va schimba multe din caracteristici și toate acestea grație forței acestei substanțe magice ce o numim iubire. Mai există un factor care determină accelerarea transformărilor planetare, dar despre el vom vorbi în alt context. E vorba de un alt fel de iubire: eminamente SOLARĂ.

*”Orice iubim se află în mijlocul unui rai.” Novalis

“Cine a înălţat munca până la iubire, acela a coborât raiul pe pământ.” Simion Mehedinți

„Scopul ultim al agriculturii naturale (a se înțelege permacultură) nu este de a cultiva terenul, ci acela de a cultiva şi perfecţiona fiinţa umană” Masanobu Fukuoka

Numele cel mai integru și complex al iubirii este cel de RAI și PARADIS, mai exact de RAI întru PARADIS. Existența iubirii manifestate la nivel planetar presupune armonizarea tuturor regnurilor, aspectelor și a ființelor, o sincronizare perfectă când toți sunt dispuși să privească în aceeași direcție și fiecare acolo unde simte. Și în același timp o armonizare a planetei cu ritmurile cosmice.

Pare simplu în cuvinte, dar tranziția către această condiție ce începe a fi din ce în ce mai evidentă în anumite colțuri ale planetei este foarte complexă. În acest moment experimentăm un haos absolut necesar nașterii unei lumi noi. O aparentă dezordine în care fiecare este forțat să evolueze cât mai repede spre a fi în armonie cu el însuși, apoi cu cei din jur, apoi cu natura.

Aparenta dez-ordine planetară care pare a înghiți tot cu pași repezi este o proiecție a suferinței acumulată da la ieșirea din Paradis (menționată în multe tradiții spirituale și mituri), suferință sinonimă cu subconștientul colectiv sau cu astralul inferior ce acum se consumă pe ea proprie prin oameni și prin orchestrarea accelerată de evenimente ce par a fi din ce în ce mai haotice.

De ani de zile monștrii subconștientului bântuie pe Pământ: reptilieni, demoni, masoni, atacatori extratereștri, kazari sângeroși, teroriști, întunecați sunt peste tot și vor să sfâșie Pământul și oamenii. Ei, aceste imagini nu sunt decât proiecții devenite aproape reale ale suferinței planetare acumulate în sute de mii de ani. Iar acum această suferință iese accelerat la iveală. Iadul pare a se dezlănțui, dar totul se întâmplă în cel mai fericit mod fiindcă doar trecând prin iad și consumându-l ajungem în rai. Desigur marile Imperii contemporane izvorâte din suferința colectivă și întreținute de frică se folosesc de acești monștri, dar o fac pentru a se nărui odată pentru totdeauna. Iubirea ce a cuprins de ceva vreme Pământul amplifică purificarea și aparent face a crește valul de haos și umbre ca ele să fie consumate. Ceea ce era foarte ascuns și ne paraliza ființele, începe să devină vizibil pentru a fi în sfârșit transformat.

Tot haosul este vestirea unei noi realități și vă invit să nu vă lăsați amăgiți de aceste imagini ce vin din trecut. Semințele noului sunt de mii de ani plantate și acum multe dintre ele au rodit sănătos. Stejari, chiparoși, baobani, trandafiri, flori de iasomie și alte înmiresmate flori își răspândesc frumusețea și aromele în realitatea Pământului. Și zi de zi sunt răsădite infinite semințe cristaline pentru ca într-un timp cât mai scurt Pământul să devină o realitate a iubirii manifestate, altfel spus să redevină Paradisul originar, dar într-o altă spirală a evoluției.

Ieșirea inițială din Rai (a se citi armonie) a avut această menire. De a forța pământul să evolueze de la o stare paradisiacă specifică planetei, la un Rai mult mai vast ce vizează întreaga galaxie. Despre asta vor fi dedicate rânduri aparte, când va veni vremea.

Nu numai că totul are sens și în dezordinea aparentă este o mare ordine evolutivă, dar pentru noi este ideal să fim mereu ai prezentului și clipă de clipă să ne adâncim în vastitatea iubirii pentru a o canaliza din ce în ce mai mult în realitatea Pământului și numele ei cel mai complex să ne inghită pe toți, vorba părintelui Cleopa “Mânca-v-ar Raiul.”

Acum câteva zile postam pe facebook o imagine sintetică. O redau aici, deși tonalitatea e diferită, după cum o să simțiți, însă imaginea e foarte clară și sintetizează tot acest capitol despre iubire:

Raiul începe a răsări în viața noastră, precum răsare o sămânță pusă în pământ fertil, când ne deschidem inima și începem să (ne) dăruim. Semenilor, vieții.

Crește când prin iubirea noastră începem să prețuim viața din jur, când prin acțiunile noastre respectăm apa, natura, pădurea, când planeta întreagă devine un templu al adorației. Iar ca să iubim cu adevărat planeta în primul rând suntem chemați să o cunoaștem în puritatea ei.

Raiul se împlinește definitiv pe Pământ când prin toată viața noastră alegem să-i sprijinim și pe ceilalți să își deschidă inima, să pășească pe drumul iubirii și a respectului față de viața acestei planete și să trăiască alături de oameni asemănători.

Raiul pe Pământ este o poveste despre reîntoarcerea noastră în inimă și în bucuria de a iubi Viața. Nu Viața noastră, ci Viața acestei minunate planete, supranumită și planeta de smarald. Raiul pe Pământ este destinul noastru comun pe care am început să îl împlinim.
(În rândurile de mai sus se află tainele tuturor scripturilor și Evanghelia cea Vie a trăirii și simplității.)>>

Da, Raiul este cel mai clar nume al IUBIRII. Raiul ca armonie planetară spre care ne îndreptăm și în același timp.

În acelai timp cuvântul Rai este înrudit cu anticul Ra, altfel spus cu Soarele la frecvența căruia o inimă deschisă ajunge pe drumul deschiderii ei.

Raiul se ivește și se împlinește în semnificația lui când INIMA iubește cu adevărat VIAȚA. O respectă și în această imagine răsare deplinul sens al PARADISULUI ce derivă etimologc din persanul pardes ce inseamnă grădină de mari dimensiuni, grădinile arabe de tip paradis ( ce există și prin parcurile Bucureștiului) amintind de această etimologie.

Raiul este acel moment din „istoria” planetei când prin IUBIRE oamenii pășesc prin GRĂDINA planetară.

Și tributari fiind simplității și firescului Raiul și Paradisul se contopesc într-o singură imagine: o grădină verde luminată de Soarele Iubirii: VERDE și AURIU existențail, planetar.

Metaforele se prăbușesc și înfloresc altfel cu sens, acel sens al simplității și al FIRII colective ce include și firul de iarbă și vulturul și delfinul, eternul râul ramul în relați și inclus în inima omului.

Ce prin IUBIRE își regăsește cu adevărat rolul în țesătura vieții, simplitatea și totodată regalitatea, măreția și condiția paradisiacă. Măsura tuturor lucrurilor văzută de aici, capătă alt sens. La fel și Cunoaște-te pe tine însuți și toată înțelepciunea lumii poate fi cu adevărat simțită și omul își poate primi iarăși COROANA.

Dacă odată pornit pe drumul iubirii OMUL începe transformarea, ajuns aici el este deplin TRANSFIGURAT.

În acest ACUM și mereu AICI se întâmplă vorbele (verbul cel viu) profetice „…Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”

Inima fiind deschisă, ea primește informații din planuri foarte înalte, cărora li se spun creier cuantic, corp budic, corp christic, dimensiune christică, nume diferite pentru intima realitate interioară sugerată de celebra afirmație biblică “Căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.”

Ajunși aici cumva la centru, un centru ce începe să se manifeste din ce în ce mai clar pe Pământ de la zi la zi, și mărturisesc cu inima pentru aceste afirmații, e firesc să ne întoarcem puțin către periferie și să rostim iarăși întrebarea:

Cum ajungem în Grația Iubirii dacă suntem deconectați flagrant de ea?

Răspunsul va reprezenta un capitol distinct șe se va așterne curând.

Cu bucurie de smaralde, diamante și safire, Raziel, fragment din cartea Întruparea Țării Bucuriei, scris în mai 2017, finalizat azi 1 iunie.

sursa pozei aici

(Visited 475 times, 1 visits today)
Petrea

Sunt un fiu al vieții ce povesteșe cu încântare din drumețiile sale de zi cu zi prin Țara Bucuriei și mărturisește despre frumusețea ce o vede și trăiește în jur. Te invit și pe tine să împărtășești și tu pe acest site crâmpeie de frumusețe, din comorile ce le descoperi, din experiența și darurile tale. Inimi însorite nouă tuturor.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.