Rolul Femeii si al Femininului în armonizarea cu Natura

Dragi inimi insorite,

La SunShine femininul își intră în putere! Spațiul în care ne vom afla împreuna va promova prin natura sa calitățile feminine ale blândeții, sensibilității și atenției față de mediul înconjurător, atât cel exterior, cât și cel interior.

Având aceste valori pe fundal, vom dedica un moment special unei discuții despre rolul Femeii si Femininului in tranziția către revenirea la valorile care ne apropie de Natură și de aceasta planetă.

Vom aminti despre aspecte generale legate de energia feminină și ne vom axa în principal pe rolul practic al femeii în transformarea actualului stil de viață care este destul de agresiv față de natură și pe tranziția către un stil de viață ce presupune respectul față de apă, pădure, biodiversitate, un stil de viață al armoniei dintre om și natură.

Vom încerca să vedem cât de important este rolul femeii în crearea și promovarea a unei educații a respectului față de VIAȚĂ și vom încheia printr-o ceremonie specială de armonizare între Oameni și Planeta Pământ/Mama Geea.

Toate informațiile aduse și spațiul sacru deschis de acest eveniment vor fi susținute și onorate de principiul masculin prin calitățile sale de susținere, direcție, putere și fermitate, iar intenția principală transmisă mai departe va fi de armonizare și vindecare a relației intre Feminin și Masculin.

Întâlnirea va fi moderată de Flavia Isabela Cioceanu și Petrea Ciortan.

Ne vedem cu bucurie la SunShine – o Uniune a Inimilor Însorite!

(Visited 68 times, 1 visits today)
No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.