Vă invit la Horă. Pentru a zidi Orașul Soarelui

rândurile acestea sunt dedicate Dianei Năstase,
Suryei ce se află în pântecele ei și Ilinkăi

Sunt Soare în calendar mayaș. De ton 12. Am multe planete în Leu și cumva întreaga astrogramă este subordonată Leului și apoi zodiei în care sunt născut, Rac. Luminariile. Soarele și Luna își împlinesc cununa peste un destin comun de împlinit.

Însă toate acestea au început să prindă sens aici pe Muntele de Aur (unde există la propriu în sol mult aur). Mai ales în ultimile luni și mai precis în ultimile săptămâni, după ani și ani de prefaceri, inițieri, distilări, alchimii și revelații. Aici am și aflat că sunt Soare în calendarul mai sus amintit. Ignoranța asta.

Pot să încep acest “manifest” al Iubirii Sociale doar pornind dinspre înțelegerea și autenticitatea mea. Altfel aș fi sobru, aș face politică, aș vorbi conceptual, iar viața e vie și se încrede în puterea oamenilor de a se încrede în ei și de a fi ei înșiși.

Pornesc la un nou drum în viață, după ce am petrecut doi ani de zile în grația Apusenilor, epicentrul vortexului Anahata planetară. Inima, inimii cum ar veni.

Pășesc deplin conectat cu energia aurie imensă a muntelui, cu inima însorită și intenția de a crea o Horă cât mai largă pentru a zidi Orașul Soarelui și ambele pentru a iubi și proteja “Leagănul Vieții”. Pentru a întâlni inimi iubitoare, pentru a împărtăși din viziunile, poveștile adunate, pentru a învăța și acumula noi experiențe, pentru a mă înrădăcina în dăruire, pentru a sprijini prin diferite contexte oameni care simt să se adâncească mai mult în tainele iubirii și ale inimii, pentru a promova acțiuni și proiecte pe care le consider a reprezenta împreună una din “piatrele unghiulare” ale transformării planetare.

Pornesc pe cărări necunoscute și pentru a magnetiza toate resursele necesare materializării lor. Iar sprijinul vostru, al oamenilor este mai mult decât binevenit, el reprezintă modul prin care voi puteți și decideți să participați.

Există pe Pământ foarte mulți oameni activi cu proiecte minunate la fel de “unghiulare” ce își onorează existența lor și a semenilor și știu că toate aceste “pietre” de temelie vor fi zidite într-o spirală evolutivă superlativă.

Prin aceste rânduri vă lansez în primul rând invitația de a oferi de la clipă la clipă din ce în ce mai multă atenție inimii, de a medita la cele ce urmează să lecturați acum și implicit să reflectați mai mult asupra propriilor destine. Vă invit de asemenea să vă exprimați cât mai creativ și să visați cât mai expansiv și inimos și să vedeți larg ce am putea crea împreună la nivel de țară și planetă.

Poezie pură, nu? Imagini simbolice, spiritualitate, metaforă. Deloc. E pur adevăr.

Leagănul vieții înseamnă acele zone de biodiversitate încă existente pe Pământ și pe aici prin Apuseni și în alte zone ale țării. În acest leagăn din Apuseni (da nu numai aici) deja există crâmpeie de comunități care vor crește în anii următori și vor participa semnificativ atât la armonizarea omului cu natura, cât și la crearea și generarea către întreaga umanitate a unor câmpuri energetice imense ale iubirii și armoiei care vor rescrie întreaga realitate planetară.

Hora Soarelui o reprezintă bucuria noastră de a ne da mână cu mână, deplin conștienți că mâinile sunt conectate cu INIMA. Hora reprezintă organizarea de evenimente, întâlniri, dezbateri, workshopuri, acțiuni care să ne aproprie și să ne deschidă realmente inimile (voi vorbi la final ce implică o inimă deschisă) și avându-le deschise să putem crea împreună la nivel colectiv o nouă realitate.

Hora presupune și crearea unui sistem educațional, a unei Universități vii care să ne învețe să trăim în armonie cu natura, să ne învețe despre natura noastră adevărată care ni se relevă odată cu deschiderea inimii ce are rolul de a ne face ÎNTREGI prin puterea unificării tuturor inteligențelor, creierelor și latențelor organismului. Deschiderea inimii ne sprijină să ne exprimăm mai puternic creativitatea, să ne consolidăm locul și frumusețea noastră în lume, să ne împlinim visele, să devenim oaze de bucurie și iubire atât de necesare în aceste vremuri. Să generăm toate resursele necesare pentru împlinirea tuturor viselor și proiectelor individuale și comune.

Orașul Soarelui este impropriu zic un oraș. El este o uniune virtuală și fizică a oamenilor cu inima activă. “Cărămizele” lui sunt Inimile Oamenilor, iar întâlnirea lor este menită să “aprindă” pe Pământ acel foc care va transforma din temelii realitatea socială și va reprezenta fenomenul cel mai important al transformării planetare, puntul 0 al trasferului acestei civilizații pe vibrații mai înalte nume consacrat la nivel planetar de Ascensiune.

Dacă până acum aceste întâlniri au fost mai degrabă “virtuale”, acum am ajuns în pragul întâlnirilor în carne și oase. Ca inimile să se cunoască, să se joace  împreună și să creeze spații în care să se exprime deplin și în deplină libertate. Iar următorul pas din această ecuație a întîlnirilor inimii este să clădească spații în care să locuiască împreună: centre urbane, comunități mai mici sau mai mari, apropiate orașelor sau în puritatea naturii și a muntelui. În aceste locuri ce vor comunica mereu între ele se vor iniția tot felul de acțiuni și proiecte care vor include la rândul lor alți oameni din diferite zone sociale, culturale, spirituale. Se creează astfel o mare dinamică socială, iar cărămizile orașului Soarelui vor deveni din ce în ce mai multe.

O inimă deschisă creează un câmp energetic larg și alături de alte inimi deschise creează un câmp energetic extrem de puternic cu o inteligență creatoare extraordinară care radiază vibrații înalte către întreaga realitate și dinamizează transformarea și evoluția tuturor oamenilor. O schimbare calitativă a unor grupuri mici are puterea să se transmită subtil foarte rapid către toți oamenii. Iar genetica și condiția lumii se transformă progresiv.

Cu cât se creează mai multe astfel de grupuri/comunități planetare cu atât vom evolua mai repede și mai mulți oameni din linii temporale diferite vor avea posibilitatea să pășească într-o linie temporală a iubirii.

După cum v-ați imaginat arhitectura orașului este una fluidă și are puterea de a crește organic prin fiecare persoană ce va simți să facă parte din acest edificiu al iubirii.

Un spațiu special de desfășurare al Orașului Soarelui îl reprezintă munții Apuseni, mai exact zona în care în sol există mult aur și alte metale care au calitatea de a crea de câmpuri energetice puternice (în special aurii) și vor avea un rol capital într-un viitor apropiat în generarea unor câmpuri energetice capabile să învăluie întreaga structură de viață.

Alchimic și simbolic aurul este metalul Soarelui și, de asemenea, este asociat cu zodia Leului guvernat de astrul nostru cel de toate zilele. Fizic, aurul și uraniu au jucat un rol imens în nașterea aurului și asocierea nu e deloc întîmplătoare.

De ce oraș al Soarelui?

Credeți că are vreo legătură cu intețiile mele? Mă încălzește cu ceva că sunt Soare în calendar mayaș sau am planete în Leu și trăiesc pe un munte de aur? Absolut deloc. Încerc să onorez aceste sincronicități și dansuri ale semnificațiilor ce se oglindesc în realitate, să le văd sensul și rostul în ecuația iubirii și respectului față de viața și semeni.

Însăși numele Apuseni se raportează la Soare iar după cum știm Pământul gravitează în jurul lui.

La modul cel mai simplu, dincolo de corespondența dintre Soare, Inimă, Aur, Pământul este chemat, și mă refer acum strict la oameni, dar nu numai, să-și redobândească conștiința galactică și rolul de planetă armonioasă în cadrul sistemului solar.

Orașul Soarelui este atât o „ambasadă” a Soarelui pe Pământ, un receptacol și amplificator al razelor lui, cât și un câmp energetic al iubirii generate de inimile oamenilor ce îl alcătuiesc virtual sau fizic.

La modul de arhitectură fizică Orașul Soarelui va avea o configurație în Munții Apuseni alcătuită din mai multe sate organice deplin armonizate mediului. Altfel spus el va fi format dintr-un ciorchine de comunități/sate organice aflate în raza județelor Alba și Hunedoara. Satele organice vor avea foarte puține construcții inspirate din fluida arhitectură organică, iar prezența oamenilor va fi în spiritul deplinei armonizări cu mediul înconjurător. Rolurile principale ale oamenilor care vor locui în ele sunt:

* de a genera în permanență câmpuri energetice ale iubirii ce vor amplifica energia generată de metalele din sol, unele dintre ele având rolul de a expansiona energia la nivel planetar (mai ales Uraniu)

*de a proteja cu sfințenie biodiversitatea specifică ce nu reprezintă altceva decât Leagănul Vieții.

Unul din aceste sate este Inimă de Smarald căruia îi este dedicat un capitol aparte.

Clusterul de sate, comunități va avea o sugestivă diversitate și va reprezenta un loc de tranzit pentru mulți oameni care se vor acorda cu energiile aurii de aici, vor acumula anumite experiențe pe care le vor integra, aplica și completa pe drumul vieții lor. Puterea de inspirație pentru cei care vor să clădească comunități și centre în alte zone ale țării va fi foarte puternică și astfel de aici va “radia” energia și imaginea unui stil de viață armonios și în iubire aplicat, pragmatic, coerent.

Arhitectura Orașului ce va cuprinde țara și întreaga planetă, firește prin rezonața și întîlnirea cu alte “arhitecturi”, este sinonimă cu tranziția de la acest sistem social piramidal către SINARHIE. Dinamica evenimentelor și vibrațiilor emanate de Inimile orașului vor genera spații din ce în ce mai largi de libertate socială și exprimare creativă.

Orașul Soarelui este un vis mai vechi al umanității. Faraonul Akenaton este cunoscut a fi unul dintre primii pionieri ai „închinării” vieții sociale Soarelui, dar după moartea lui orașul și proiectul său a fost abandonat fiindcă era mult prea curajos, iar societatea politeistă și războinică a Egiptului nu a putut îmbrățișa aceast imagine a Iubirii solare. Cu toate acestea Akenaton a fost sursa de inspirație pentru monoteismul iudaic.

O arhitectură a Iubirii a realizat și Iisus, chiar dacă el nu a avut pornirea de a clădi fizic un oraș. Știa prea bine că primul pas este să sprijine oamenii să regăsească drumul spre inimă, iar misia de a zidi ia oferit-o celui pe care l-a botezat cu numele de piatră, lucru ce nu are nici o legătură cu biserica oficială sau cu papalitatea. Legitimarea lui Simon Chifa a fost pentru clipele de sfârșit de ciclu, mai exact zilele noastre în care inimile oamenilor încep a lua foc.

La noi în țară au fost oameni ai spiritului care au avut acest vis, fiindcă el este menit să se întâmple și are mare legătură cu aceste meleaguri nu doar datorită structurilor aurifere și a prezenței masive a uraniului în solul unei părți din Apuseni.

Am avut prima imagine a orașului Soarelui pe la 20 de ani când pur și simplu am început să tremur. Ceva s-a activat atunci, ceva ce a căpătat înțeles cât de cât în ultimii ani.

Sunt conștient de fiecare cuvânt scris și împărtășit și în mine s-a zugrăvit o imagine de ansamblu din ce în ce mai clară mai ales după ce am îngenunchiat în fața vieții conștient că nu știu mai nimic despre ea. Nu ca o atitudine socratică așa cum o înțelegem noi azi, ci realizând că nu știu prea nimic despre complexitatea vieții. Am realizat asta petrecînd mult timp în natură și momentul de acceptare a propriei ignoranțe a însemnat pentru mine începutul vieții.

Sunt conștient de aparenta magnitudine și grandoare a celor afirmate. Deseori mă apucă copios râsul de mine însumi și de toate câte sânt pe acest pământ, mai ales fiind conștient de propria-mi fragilitate și sensibilitate. Oricum a fi detașat de propriile vise și viziuni face parte din suprema artă. Ceea ce curge, curge și are un sens.

Când eram mic îmi era frică să trec strada când mergeam prin orașul Moinești, lumea era imens, imens de mare și acum mă pregătesc să orchestrez alături de alte ființe o trecere a umanității dintr-o dimensiune în alta? Măi să fie. Și mai râd un pic, da mă întorc în simplitatea lucrurilor. Soarele e Soare nu e nimic ieșit din comun sau străin nouă, deși știm atât de puține despre el. Abia dacă începem să știm cîte ceva despre apă. Iubirea e iubire și ea schimbă radical destinele oamenilor când se ivește. Puritatea vieții o întâlnești dacă îți este oferită această șansă, iar dacă o întâlnești vei alege să o protejezi.

Soare, inimă, apă, pământ, viață, iubire, oameni. Simplitate, nu?

Și zâmbetul îmi inundă ființa și devin mai înrădăcinat în a participa la clădirea orașului Soarelui. Nu mai trăim în vremea lui Akenaton pentru a face o reformă religioasă și a scoate zeitățile cu chip de idol din viața noastră. Însă zeii noștri sunt alții și aici e de aplicat reforma. Zeii moderni sunt banii, televizorul, mall-ul, frica, confortul. Iar cele mai periculoase zeități cărora oamenii li se supun sunt abstracțiunile și jocurile minții ce ne-au separat de inimă și de puritatea naturii. Poate pentru a ne reîntoarce într-o zi mai plini de iubire și de apreciere față de ea.

Zidirea Orașul Soarelui reprezintă reîntoarcea colectivă în energia iubirii și astfel reîntoarcerea noastră a tuturor ACASĂ. Pământul orbitează în jurul Soarelui, iar el în jurul altui Soare. Universalul Soare Alb. Pe acest drum al zidirii, readucem Cerul pe Pământ și urcăm Pământul în Cer. (Re)Creem la nivel planetar ComUniunea cu Sursa, uniunea dintre Materie și Spirit ce una sunt.

Prin inima care a ajuns să onoreze viața și Pământul începe deodată să grăiască spiritul și să coboare în această realitate. În termeni fizici creierul inimii începe să stabilească o relație din ce în ce mai puternică cu creierul cuantic căruia i se mai spune în termeni spirituali creier budic sau cristic.

Iar dacă la nivel individual inima face loc imuabilei esențe să exprime în acest plan, când la nivel colectiv un număr foarte mare de inimi se deschid, atunci Paradisul Celest coboară aici și se nuntește cu minunata Planetă de Smarald. Doua paradisuri devin unul singur.

Ce ziceți? Construim împreună Orașul Soarelui?

La final îmi respect promisiunea și afirm că o inimă deschisă reprezintă acea ființa care poate să canalizeze prin centrul inimii in-formații din octave superioare ale spiritului, cum zice “metafizica” spiritului, din corpul budic sau christic. Energia ce vine din acel plan este extrem de fecundă și are rolul de a transforma structura, genetica și biologia acestei lumi.

În deschiderea inimii, un rol foarte important îl are purificarea emoțională, arta de a canaliza prin organism energiile ce ne sunt oferite nouă de Pământ, Soare. Primul pas mare ce se realizează în ecuația deschiderii inimii omului îl reprezintă acordarea Inimii cu ritmul inimii Pământului ce se reflectă în rezonanța Shumann. După o perioadă de “vindecare” și armonizare a câmpului inimii cu ritmul planetei, inima începe să primească semnale de la corpurile superioare. Din acel moment o energie inefabilă începe să curgă și viața începe a avea alt sens și o altă strălucire.

Cu bucurie de smaralde, diamante și safire, Raziel 29 mai 2017

(Visited 259 times, 1 visits today)
Petrea

Sunt un fiu al vieții ce povesteșe cu încântare din drumețiile sale de zi cu zi prin Țara Bucuriei și mărturisește despre frumusețea ce o vede și trăiește în jur. Te invit și pe tine să împărtășești și tu pe acest site crâmpeie de frumusețe, din comorile ce le descoperi, din experiența și darurile tale. Inimi însorite nouă tuturor.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.